Un martor al istoriei - Turnul lui Ovidiu
În comuna Turnu Ruieni se poate găsi o construcție medievală de o importanță istorică deosebită și anume un străjer al timpului ce a dominat peisajul de vis timp de sute de ani.
În comuna Turnu Ruieni se poate găsi o construcție medievală de o importanță istorică deosebită și anume un străjer al timpului ce a dominat peisajul de vis timp de sute de ani. De-a lungul vremii, donjonul a rezistat eroic eroziunilor, iar astăzi se poate admira măreția ruinelor turnului de pe culmea Dealului Stârminiţa, la 420 m altitudine. Construcţia cu secţiune patrulateră are aproximativ 12 metri, în trecut ea având o înălţime probabilă de circa 13,5 metri, în timp ce interiorul a fost construit etajat, pe patru nivele.
Un monument al vremurilor străvechi
Datarea obiectivului este incertă, pierzându-se în negura vremii. Cel mai probabil, apariţia sa poate fi stabilită în Ungaria secolului al XIV-lea, deoarece stilul constructiv este unul folosit în acea vreme în regiunea noastră, în zona Haţegului aflându-se vestigii asemănătoare şi datate în acea perioadă. Un exemplu fiind turnul de apărare al bisericii Cetăţii Colţ, aflat în apropierea satului Râu de Mori din judeţul Hunedoara. Un element care întăreşte datarea donjonului în secolul al XIV-lea este şi descoperirea unei monede bătute, aflate în circulaţie în vremea regelui Carol I Robert de Anjou (1307-1342).
Prima atestare documentară probabilă a donjonului este consemnată de istoricul Pesty Frigyes, un însufleţit şi riguros cercetător al acestui ţinut. Drept mărturie este un document emis de Capitlul din Oradea la 25 iulie 1467, în care se menţionează un turris lapidea (în latină, turn de piatră) ca aparţinând membrilor familiei nobiliare de Mutnok. Se luase în calcul și teoria că această familie ar fi construit acest turn, ca parte a obligaţiilor de apărare pe care le aveau nobilii din partea locului în acest ţinut de graniţă des călcat de cotropitorii otomani.
Un secol mai târziu, Petrus Petrovici de Suraklin, în calitatea sa de Ban de Caransebeş – Lugoj, a desfăşurat un proiect de fortificare a cetăţilor oraşelor amintite. Acesta a întărit sistemul defensiv al zonei inclusiv prin construcţia de turnuri de observaţie cu bază patrulateră, înalte de 18-30 de metri. Pentru protecția turnului s-au adus gărzi militare ce jucau rolul de avanposturi. Probabil în cadrul acestui program construcţia de la Turnu Ruieni s-a renovat şi întărit, ea existând deja în acele vremuri.
Cercetările arheologice efectuate în zonă au scos la lumină vestigii romane în apropierea acestui turn, ceea ce a dus la posibilitatea că în acel loc, înaintea construirii turnului medieval, să se fi aflat un obiectiv antic cu scop similar. Afirmaţia este întărită şi de existenţa în zidăria donjonului a unor elemente de construcţie romană, precum plăci de calcar, refolosite, incluse mai ales la colţurile zidăriei şi la nişa de tragere existentă într-unul din pereţii turnului.
Localitatea Turnu Ruieni, formată din contopirea celor două sate învecinate, Turnu şi Ruieni, îşi trage numele de la acest turn de observaţie.
Mitul din spatele legendei
„Turnul lui Ovidiu” și-a primit numele de la legendele care din moși strămoși au captivat imaginaţia localnicilor.
Cea mai cunoscută legendă spune că numele turnului ar veni de la anticul poet roman Ovidiu (Publius Ovidius „Naso”), exilat la Tomis, pe malul Mării Negre. Autorul Artei iubirii, al Tristelor şi Ponticelor, ar fi trecut prin această zonă și s-a oprit aici o perioadă, fie în timpul drumului spre locul de exil, fie în cursul vizitelor făcute în Dacia, după care a pornit spre Tomis.
Mai mult, legendele au fost ţesute şi mai departe şi au fost preluate chiar şi de diferiţi istorici creduli ai vremurilor. Aceştia au găsit în vorbele atribuite lui Ovidiu şi originea denumirii oraşului Caransebeş. Conform legendelor, ajuns pe meleagurile noastre, poetul s-ar fi îndrăgostit subit de ele (probabil sedus de priveliştea mirifică oferită privitorului de pe promontoriul turnului de observaţie) şi ar fi exclamat: „Cara mihi sedes!”. Această propoziţie, care în limba latină înseamnă „Ţinutul meu iubit!”, sună oarecum similar numelui Caransebeş, iar minţile înfierbântate au preluat imediat ideea şi au găsit o explicaţie pentru ceea ce istoricii nu au găsit nici până în zilele noastre.
Sursa Text & Photo: https://cnipt-caransebes.ro/zona-turistica/obiective-turistice-din-caras-severin/vestigii-istorice/turnul-lui-ovidiu-intre-istorie-si-legenda/, https://isaimuntelemic.ro/de-vizitat/43-turnul-lui-ovidiu
Preluat de pe Visit Caraș-Severin: https://visitcarasseverin.ro/ro/places/un-martor-al-istoriei-turnul-lui-ovidiu
Cazare
- Cameră Dublă 100
1 dormitor · 1 baie · până la 2 persoane.
- Cameră Dublă 101
1 dormitor · 1 baie · până la 2 persoane.
- Cameră Dublă 102
1 dormitor · 1 baie · până la 2 persoane.
- Cameră Dublă 103
1 dormitor · 1 baie · până la 2 persoane.
- Cameră Dublă 104
1 dormitor · 1 baie · până la 2 persoane.
- Cameră Dublă 105
1 dormitor · 1 baie · până la 2 persoane.
- Cameră Dublă 106
1 dormitor · 1 baie · până la 2 persoane.
- Cameră Dublă 107
1 dormitor · 1 baie · până la 2 persoane.
- Cameră Dublă 108
1 dormitor · 1 baie · până la 2 persoane.
- Cameră Dublă 109
1 dormitor · 1 baie · până la 2 persoane.
Facilități
- Sauna
Sauna
- Ciubar
Ciubar
- Teren Tenis
Teren Tenis
- Teren fotbal
Teren fotbal
- Masa de Biliard
Masa de Biliard
- Teren de beachvolley
Teren de beachvolley
De vizitat în apropiere
- Cascada Șucu (Ropote)
Cascada Șucu din județul Caraș Severin se află în Poiana Mărului, la o altitudine de 700 metri, între Munții Țarcu și Muntele Mic.
- Crucea Eroilor Muntele Mic
crucea eroilor de pe Muntele Mic
- Drumul Țării Gugulanilor
Traseu tematic
- Fabrica de bere Scorilo
fabrică de bere artizanală în Poiana Mărului
- Lacul Poiana Mărului
lac de acumulare lângă Poiana Mărului
- Muntele Mic
Vârf de 1.802 m în Munții Țarcu, cu urcuș ușor și priveliști spre Retezat și Godeanu
- Mănăstirea „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” Poiana Mărului
„Naşterea Sf. Ioan Botezătorul” (24 iunie)
- Parcul de sculptură în lemn
Muzeul de sculptură monumentală în lemn se află în Parcul Teiuș și cuprinde nu mai puțin de 33 de monumente din lemn, gravate cu măiestrie.
- Pietrele lui Scorilo
Pietrele lui Scorilo reprezintă un adevărat altar păgân al dacilor, situat la altitudinea de 1.200 m pe versantul nordic al masivului Muntele Mic.
- Rezervația de Zimbri - Armeniș
Comuna Armeniș este noua gazdă a unor exemplare de zimbri (Bison bonasus) venite din mai multe țări europene.
- Schitul de pe Muntele Mic
La 2 iulie 1939 a fost pusă piatra fundamentală de către protopopul Isaia Suru, administratorul protopopesc al Caransebeşului.
- Traseul Borlova – Complex turistic ,,Muntele Mic”
Traseu de drumeție · marcaj bandă roşie, parţial distrus pe primii 6
- Traseul Complex turistic Muntele Mic – Cuntu – Ţarcu – Șaua Iepii – Colonia Tomeasa
Traseu de drumeție · marcaj bandă roşie
- Traseul Complexul turistic ,,Muntele Mic” – Vârful Muntele Mic
Traseu de drumeție · marcaj iniţial bandă albastră, apoi fără marcaj
- Traseul Complexul turistic ,,Muntele Mic” – Vârful Şeroni – staţia meteorologică Cuntu
Traseu de drumeție · marcaj bandă roşie
- Traseul Poiana Mărului – Buza Nedeii – Vf. Poiana Nedeii – Vf. Bistricioara – Vf. Mătania (Nedeia)
Traseu de drumeție · marcaj triunghi albastru
- Traseul Poiana Mărului – Piatra Scorilei – Complexul turistic ,,Muntele Mic”
Traseu de drumeție · marcaj bandă albastră
- Traseul Poiana Mărului – Pod Valea Şucului/Mărăşeşti – Cabană – Vf. Brusturu – Vf. Căleanu – Şaua Plaiului
Traseu de drumeție · 15,6 km · marcaj cruce roşie
- Turnul lui Ovidiu
Turnul a fost denumit astfel în onoarea poetului roman Publius Ovidius Naso, unul dintre cei mai renumiţi clasici ai literaturii latine.
- Via Transilvanica
Traseu european
- Vârful Țarcu
Vârful Țarcu se află în munții Țarcu, iar accesul de pe raza județului Caraș-Severin se poate face dinspre valea sau culoarul Bistra, localitatea Bucova.